Adrian Petrea Reşiţa s-a retras din Liga Zimbrilor şi dă competiţia peste cap! Ce se intampla cu jumatate din echipe?

0
246
liga-zimbrilor-jucator-retras

Competiţia în Liga Zimbrilor la handbal masculin va fi influenţată de o retragere anormală a unei echipe în plin campionat, după startul returului. Deşi s-a confruntat cu probleme financiare de mult timp, Reşiţa a rămas în competiţie şi a încurcat pe toată lumea. În acelaşi timp, Federaţia Română de Handbal nu a reuşit să facă nimic pentru a preîntâmpina o astfel de situaţie, iar acum îşi arată din nou slăbiciunea pentru că nu are regulamentele foarte clare.  Astfel, anumite cluburi vor fi avantajate, altele dezavantajate, urmând să fie influenţat tot parcursul campionatului!

HC Adrian Petrea Reşiţa s-a retras oficial din Liga Zimbrilor, chiar înaintea etapei a 17-a, în care ar fi trebuit să întâlnească Dunărea Călăraşi. Într-o hârtie semnată de preşedintele Cristian Pătru, clubul a transmis Federaţiei Române de Handbal următoarele: ”Asociaţia Club Sportiv Handbal Club Adrian Petrea vă informează că se retrage din campionat, Liga Zimbrilor, începând cu data de 03.02.2017, urmând să participe în continuare în competiţii doar cu echipele de juniori. Acest fapt se datorează problemele financiare, care pun echipa în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea”.

Retragerea echipei din Reşiţa după startul returului creează deja multă confuzie, în primul rând în privinţa clasamentului, întrucât în acest moment sunt două variante vehiculate:

  • Vor fi păstrate toate rezultatele înregistrate de Reşiţa până acum, iar în ultimele 10 etape şi play-out jocurile vor fi omologate cu 10-0
  • Toate rezultatele înregistrate de Reşiţa în primele 16 etape vor fi anulate
DE ACTUALITATE:  După Simona Halep, s-a accidentat şi Irina Begu:Ilie Năstase e disperat înaintea meciului de FED Cup

Regulamentul Federaţiei Română de Handbal, votat de Consiliul de Administraţie înaintea sezonului 2016-2017, spune următorul lucru:

Din ce se observă, în paragraful respectiv nu se specifică deloc ce înseamnă 50%+1 meciuri, dacă sunt luate în considerare şi jocurile programate în play-off, play-out  sau numai jocurile din sezonul regulat. În condiţiile în care lucrurile nu sunt specificate clar, atunci lucrurile pot fi interpretate. Spre exemolu, sezonul competiţional este compus din tur, retur, play-off şi play-out. În acest caz, Reşiţa nu a jucat 50+1 din meciurile în care ar fi fost programată în play-off (minimum 32 de meciuri) sau play-out (36 de meciuri). De remarcat încă o dată faptul că HC Adrian Petrea a trimis cererea înaintea etapei a 17-a!

DE ACTUALITATE:  Campioana la tenis de masa care se antreneaza cu globuri si portocale

Contactat telefonic, Mihai Bocan, secretarul general al FRH, nu s-a antepronunţat  pe acest caz, susţinând că o decizie va fi luată de Comisia de Competiţii. Orice decizie va lua însă Federaţia, anumite cluburi vor fi avantajate, iar altele dezavantajate de retragerea Reşiţei în acest moment!

  • Dacă rezultatele bănăţenilor se vor anula, atunci Dinamo, Timişoara, Călăraşi şi Suceava vor fi avantajate, întrucât sunt echipele care au pierdut puncte în meciurile directe cu Reşiţa.

  • În cazul în care FRH decide ca meciurile echipei HC Adrian Petrea să fie omologate de acum şi până la final cu 10-0, cele patru cluburi pot invoca regulamentul în acest caz şi ataca sub diverse forme.

  • Interesant, Dinamo, Poli Timişoara, CSU Suceava şi Dunărea Călăraşi sunt implicate în lupta pentru play-off. Iar o decizie favorabilă lor ar dezavantaja în primul rând HCDS Constanţa, care ar rămâne astfel la 3 puncte distanţă de Dinamo la vârful clasamentului, dar mai ales Steaua şi HC Vaslui, care ar pierde câte 3 puncte în bătălia cu Poli, Suceava şi Călăraşi în bătălia pentru locurile 6-8.

DE ACTUALITATE:  ACUZATII GRAVE: 'L-au spulberat pe Gica Popescu, l-au nenorocit, i-au OMORAT tatal'

 jucator-retras-din-liga-zimbrilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here